Criza locuinței devine globală: de la parcurile Toronto la străzile lumii

De ce prețurile creșc, iar salariile rămân la fel?

În vara 2021, un jurnalist a vizitat un parc din Toronto unde un senzațlocuitor trătea într-o cortă sub turnurile înalte ale orașului. El era fără acoperiș deja cinci ani și, întrebat despre cranele care se ridicau deasupra lui, a întrebat: pentru cine se construiesc acestea?

Acest moment reflectă o tendință în creștere: oamenii din orașele de peste tot lume nu mai pot plăti chiria sau să cumpere o casă. Costurile ridicate ale construcției, salariile stagnante și un flux masiv de migrare către orașe au dus mulți în refugii temporare sau tabere improvisate. În Toronto, prețul unui apartament modest s-a dublat în ultimii zece ani, iar venitul mediu al unui singur salariat a crescut foarte puțin. Această dissonanță obligă oamenii să se refugieze în spații publice, adesea în condiții periculoase și insalubri.

Prețurile locuinței au explodat în mari metropoli precum New York, Londra și Mumbai, depășind creșterea salariilor.

În Toronto, chiria medie pentru un apartament de două camere a crescut de la 1.800 la 2.600 de dolari pe lună, în timp ce salariul mediu al unui angajat full‑time rămâne în jur de 45.000 de dolari pe an.

Rezultatul? O diferență de accesibilitate care lasă mulți chiriași incapși să facțe cheltuielile de viață de bază.

Autoritățile locale au încercat măsuri de control al chiriei, dar acestea adesea eșuează să atingă rădăcina problemei: o cerere neîncetătoare pentru dezvoltări de lux, destinate clienților bogati.

Cine profite de cranele din oraș?

Observația senzațlocuitorului despre crane reflectă o frustrare largă răspândită. Locuitorii simt că noile construcții servesc doar unui câțiva privilegiati, în timp ce ei se confruntă cu sfrângiere sau deplasare. În orașe precum Barcelona și Seoul, activiști comunitari au organizat proteste cerând ca proiectele de construcție să includă locuințe accesibile. Unele municipii au început să impună un procent din locuințele noi să fie rezervate familiei cu venituri scăzute, dar aplicarea este inegală. Întrebarea rămâne: cine profite de siluetul orașului?

Criza are o dimensiune globală, evidentă și în orașele care odată au fost considerate accesibile.

În Berlin, chiria pentru un apartament de un dormitor a crescut cu 30% în ultimii cinci ani, forțând mulți tineri profesioniști să locuiească împreună sau în cazări temporare.

În Johannesburg, extinderea rapidă a comunităților cu porți închise a lăsat un număr crescut de locuitori fără adăpost pe marginea orașului. Modelul este clar: pe măsură ce orașele se dezvoltă, viața devine mai scumpă și cei săraci rămân în urmă.

Guvernele experimentază cu o combinație de politici. Unele orașe au introdus impozite pe terenurile folosite pentru speculație imobiliară, altele au extins proiectele de locuințe publice. Grupurile comunitare construiesc sături de „mică casă” care oferă opțiuni de traiétuire ieftine și durabile. De asemenea, organizațiile neguvernamentale oferă cazare de urgență care include și antrenament pentru job și servicii de sănătate mentală. Aceste inițiative urmăresc să creeze un rețu de siguranță capabil să scoată oamenii din fărăadăpost temporar și să-i întoarcă în locuințe stabilă.

Ce soluții există?

Viitorul pe termen lung depinde de o acțiune coordonată între autoritățile publice, dezvoltatorii privati și societatea civilă.

Fără un plan global care să echilibreze creșterea cu accesibilitatea, tendința spre fărăadăpost global va probabil să continue.

Dacă orașele vor implementa zonare inclusivă, vor aplica cu strictețe controlul chiriei și vor investi în locuințe publice, ar putea inversa trajectoul curent și să se asigure că siluetul orașului profite tuturor locuitorilor, nu doar celor bogati.

Q: De ce a devenit asa de scumpa locuința în orașe precum Toronto? A: Construcția rapidă de clădiri de lux înalte, combinată cu oferta limitată de teren, crește prețurile. În același timp, salariile nu au urmat ritmul, creând o diferență de accesibilitate.

Q: Ce măsuri pot ajuta la reducerea fărăadăpostului? A: Politici precum controlul chiriei, mandate pentru locuințe accesibile și parteneriate public‑privé pot oferi un ameliorare imediată și soluții pe termen lung.

Q: Cum pot comunitățile influența proiectele de dezvoltare? A: Activismul comunitar, consultațiile publice și provocările juridice pot determina dezvoltatorii să includă locuințe accesibile și să se asigure că noile proiecte servesc o populație mai largă.