Războiul diplomatic China-Taiwan: politică, nu economie

Africa ascunde nuanțe diplomatice complexe!

Statuirea diplomatică dintre Beijing și Taipei nu este doar o dispută comercială; este o luptă politică complexă care definește arhitectura internațională. De la sfârșitul Războiului Civil Chinez în 1949, RPC și ROC au concurat fără încetare pentru recunoaștere de stat.

Beijing susține ferm principiul „O singură China”, punând partenerii într-un dilemă acută: să aleagă una dintre entități sau să rămână neutri, evitând astfel provocarea gigantului asiatic.

În deceniile de după 1949, Taipei avea avantajul, susținut de mesajele anti-comuniste ale SUA și de ajutorul economic generos, consolidând statutul global al ROC. Totuși, echilibrul s-a schimbat radical după Rezoluția 2758 a ONU, care a admis RPC și a exclus ROC, deschizând calea pentru Beijing. Totuși, Taiwan păstrează o prezență diplomatică formală semnificativă: trei insule din Pacific – Marshall Islands, Palau și Tuvalu – recunosc ROC, beneficiind de sprijin financiar substanțial.

În Europa, Vaticanul reprezintă alianța diplomatică a Taiwanului.

Africa prezintă nuanțe mai complexe.

Taiwan menține relații oficiale cu Eswatini, vizitată de președintele Lai Ching-te în mai, și are schimburi de înaltă nivel cu Somaliland, o entitate parțial recunoscută din Estul Africii.

În America, șapte dintre cele douăsprezece ambasade rămase sunt în această regiune, demonstrând că aceste state sfidează eforturile extinse de izolare ale Beijingului. Taipei reușește să mențină și chiar să întărească legăturile cu statele suverane. O analiză comparativă între relațiile cu Africa și America Latină arată că implicarea Taiwanului în „Sudul Global” a contracarat cu succes eforturile diplomatice chineze.

Deși ajutorul economic a fost crucial, relațiile formale depind în cele din urmă de levrajul politic, nu doar de considerații financiare. Prin urmare, recunoașterea Taiwanului rămâne un instrument politic valoros; statele mici, mișcările de independență și statele separatiste beneficiază mai mult de Taipei decât de Beijing.

Recunoașterea Taiwanului în Africa era largă înainte de votul din 1971 privind Rezoluția 2758.

În timpul decolonizării din anii '50 și '60, multe state africane nou independente erau rezervate față de ideologia comunistă a Beijing, fiind optimiste cu privire la integrarea în comunitatea internațională.

„Diplomația dolarului” a fost practicată de ambele!

Îndreptată de asistența externă din partea Taipei, mulți oameni au recunoscut ROC ca reprezentant al Chinei între 1960 și 1963. Până în 1971, anul rezoluției, recunoașterea era aproape echilibrată: 20 pentru Taiwan și 22 pentru RPC. Doar cinci state africane au menținut recunoașterea ROC până în 1979, subliniind impactul devastator al rezoluției asupra legitimității internaționale a insulei.

Ambele capitale au practicat „diplomația dolarului” de la decolonizarea africană. Folosesc împrumuturi favorabile, schimb de cunoștințe tehnice, comerț și ajutor agricol pentru a câștiga sprijin.

Începând cu 1960, Taipei a lansat programe de dezvoltare, stimulente comerciale și investiții în Africa, deși depindea de ajutorul american. Pe măsură ce economia RPC s-a suprapus celei Taiwanului în deceniile recente, capacitatea insulei de a concura pentru recunoaștere a scăzut.

Burkina Faso a fost ultima țară africană care și-a retras recunoașterea de la Taiwan, în 2018.

Înainte, cunoscută sub numele de Volta Superioară, a rupt legăturile cu Taiwan în 1973, alături de majoritatea continentului. În 1994, sub președintele Blaise Compaoré, instalat prin lovitură de stat, Burkina Faso și-a reîncheiat relațiile cu Taipei pentru a aprofunda parteneriatul economic.

Totuși, din cauza expansiunii economice chineze, inițiativei „Centura și Calea” și a tranzițiilor politice haotice, țara s-a întors la RPC în 2018, coincideând cu pierderea puterii Compaoré.

Taiwan a atribuit exclusiv RPC-ului responsabilitatea, iar președinta Tsai Ing-wen, fără a condamna decizia Burkina Faso, a atacat Beijing, citând „acte seriale de presiune asupra Taiwanului în sfera diplomatică”, incluzând coagire economică și interferență politică.

O serie de lovituri de stat în ultimul deceniu a plasat ferm Burkina Faso în sfera de influență a Chinei: forțe occidentale anti-terorism au fost expulzate, iar investițiile economice și militare chineze au crescut.

În fața diminuării relațiilor formale, Taiwan a adoptat o „diplomație pragmatică”, priorizând influența economică de facto în locul recunoașterii politice. În Africa, Taiwan operează birouri comerciale și politice de reprezentare în Nigeria, Africa de Sud, Côte d’Ivoire și Somaliland. Mai multe organizații quasi-guvernamentale și non-guvernamentale extind influența economică a insulei, cum ar fi Taiwan External Trade Development Council, International Cooperation and Development Fund și Taiwan-Africa Business Association.

Deși aceste entități nu au oprit expansiunea rapidă a influenței RPC, ele evidențiază capacitatea Taiwanului de a menține o prezență diplomatică de facto.